forum.semperlex.ro
http://forum.semperlex.ro/

Antena 3 este aici ?!
http://forum.semperlex.ro/viewtopic.php?f=10&t=7929
Pagina 1 din 1

Autor:  Andrei [ Lun Sep 26, 2016 8:06 am ]
Subiectul mesajului:  Antena 3 este aici ?!

Antena 3 si toti cei ce au intoxicat net-ul, prin inducerea in eroare a cetatenilor, sa comunice adevarul la ore de maxima audienta !!!
Concret, referitor la afirmațiile conform cărora polițistul local, în calitate de agent constatator cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice nu are competența de a constata contravenții și a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind staționarea neregulamentară a autovehiculelor, faptă prevăzută de Art. 143, lit a) din H.G. nr. 1391/2006 republicată și sancționată de Art. 100, alin. 2) din O.U.G. nr. 195/2002 raportat la Art. 108, alin. 1, lt. b), pct. 7 din același act normativ, vă informăm faptul că informația prezentată este eronată și trunchiată în mod tendențios în scopul dezinformării opiniei publice și totodată, denigrării imaginii instituției publice – Poliția Locală.

În acest sens, cei care au publicat, au distribuit informația și au făcut comentarii asupra subiectului, ar fi trebuit să cunoască faptul că împotriva sentinței civile nr. 8236/2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. 10222/211/2015, a fost exercitată calea de atac. Potrivit apelului formulat împotriva sentinței menționată mai sus, prin Hotărârea civilă nr. 449/2016 a Tribunalului Cluj, se precizează că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile Art. 7 din Legea nr. 155/2010, ce repartizează în competența Poliției Locale o serie de atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, printre care și cea prevăzută la lit. h). În aceste condiții, Tribunalul consideră că sancționarea cu amendă contravențională prin procesul-verbal este legală întrucât conduita intimatului se încadrează în textele legale ce prevăd contravenția reținută în cuprinsul actului de constatare.

Intrarea în vigoare a unei legi este guvernată de principiul NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM care înseamnă că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii. Cunoașterea și respectarea legilor reprezintă o îndatorire primordială a tuturor cetățenilor, înscrisă în constituție. Legile și celelalte acte normative sunt aduse la cunoștință cetățenilor prin publicarea lor în Monitorul Oficial al României și prin alte mijloace de comunicare, necunoașterea legii neexonerând de răspundere pe cei care o încalcă.
http://www.politialocalatargoviste.ro/i ... 2-09-2016/

Pagina 1 din 1 Ora este UTC + 2 [ DST ]